Acidifiere

Cu privire la modul de producere a bolilor, întotdeauna trebuiesc luate în considerare cauza şi efectul lor. La originea multor procese patologoce stă stilul de viaţă nefiresc, necorăspunzător vieţii.  O cauză de genul acesta este acidifierea, care, chiar şi dacă nu am observat-o, ne afectează aproape pe toţi. Acidifierea este o consecinţă a greşelilor noastre de alimentaţie, a stilului nostru de viaţă accelerat, stresat, şi ne distruge fără să ne dăm seama. Din cauza hiperacidităţii, echilibrul intern al organismului nostru este perturbat. Organismul se apără, folosindu-şi toate rezervele pentru legarea acizilor, dar, după un timp, rezervele se depletesc. Această acidifiere duce la alterări la nivel celular, iar aceste alterări, la rândul lor, produc simptomele caracteristice de boală.

Ce este de fapt această acidifiere?

Aciditatea sau alcalinitatea unor soluţii se exprimă printr-un număr de la 1 la 14 de pe scala valorilor de pH. pH-ul este prescurtarea expresiei “power of Hydrogen” (“puterea hidrogenului”), şi exprimă numărul de atomi liberi de hidrogen (H+) dintr-o soluţie. Orice soluţie apoasă are un pH caracteristic.

Soluţiile cu pH-ul de 7,0 se numesc neutre; cele cu valori mai mici de 7 sunt acide, iar cele cu valorile mai înalte de 7, se numesc alcaline. Cu cât valoarea pH-ului este mai mică, cu atât acidul este mai puternic. Valoarea de 5,0 de exemplu denotă o aciditate mai crescută (acidifiere) faţă de valoarea de pH 6,0. Organismul uman funcţionează bine la valori de pH între 7,35 şi 7,45.

Chiar şi abaterile mici de la aceste valori au consecinţe serioase, ca şi în cazul modificărilor temperaturii corporale.

Mai puţin cunoscut este faptul, că apa mărilor (unde celulele formau colonii la începutul începutului), are un pH între 8,0 şi 8,5. Se ştie, că lichidul amniotic (lichidul, care în uterul matern îl înconjoară pe făt), are pH-ul în jurul valorii de 8,5, ceea ce înseamnă un mediu intens alcalin. În schimb, se ştie mai puţin, că urina sugarului sănătos, alimentat cu lapte de mamă, este deasemenea alcalin.

Celulele noastre sunt obişnuite cu pH-ul alcalin

De ce ne acidifiem?

Acidifierea este problema tipică a timpului modern, provine în primul rând din greşelile de alimentaţie şi din stilul de viaţă. Se compune de fapt din trei factori: 

• Aportul crescut de acizi: alimentaţia modernă conţine prea mulţi acizi faţă de normal (carne, lactate, zahăr etc.), astfel încât cu timpul apare excesul de acizi în organism. Din această cauză timpul de înjumătăţire a substanţelor de excrement acumulate în organism va creşte de la 14 de zile la chiar şi un an.

Alimentele fast-food (multă energie, puţine minerale) şi cina târzie cresc deasemenea aciditatea organismului.

• Aportul scăzut de baze: Alimentaţia conţine din ce în ce mai puţine alimente neutre sau alcaline, iar ploile acide scad conţinutul mineral al solului, şi, în consecinţă, cel al zarzavaturilor şi fructelor crescute pe el. Astfel, scad şi rezervele alcaline ale organismului.

• Excreţia scăzută de acizi: În trecut, în timpul muncii fizice, o cantitate semnificativă de acizi se elimina din organism prin transpiraţie şi prin respiraţie. Acesta a scăzut datorită stilului modern de viaţă a civilizaţiilor moderne, astfel, încât echilibrul dintre aportul şi excreţia acizilor s-a perturbat. Aportul scăzut de lichide şi lipsa exerciţiului fizic contribuie deopotrivă la acest proces.

În timpul metabolismului, organismul nostru produce încontinuu acizi, cum ar fi: acidul carbonic, acidul acetic, acidul uric, acidul lactic, acidul citric, acidul gastric etc. pH-ul urinii excretate de rinichi are valori între 4,8 şi 7,5. Interesant este faptul, că de exemplu pH-ul cafelei şi al berii este de 4,0. Ambele au deci valori de pH mai acide decât cea mai acidă urină pe care rinichiul este în stare să o excrete!!!  

Dacă metabolismul celulelor întâlneşte obstacole şi este încetinit, pot apărea modificări şi displazii ale ţesuturilor, şi chiar sistemul imunitar va fi compromis, ceea ce se manifestă prin probleme imunologice (micoze – candidoze, receptivitate crescută la boli, reacţii alergice, tumori).

Cum se apără organismul nostru?

La început acizii intră în circuitul sanguin. Organismul sănătos este pregătit corespunzător pentru neutralizarea acizilor, care sunt produşi fără întrerupere. În afara rinichilor, excreţia este posibilă şi prin plămâni, intestine şi piele. Este esenţială viteza cu care se produce această eliminare, deci dacă acizii sunt eliminaţi în totalitate sau din contră, se depozitează (ca de exemplu cristalele de acid uric în cazul gutei uricemice).

În prima fază a supraâncărcării acide organismul foloseşte baze libere pentru neutralizarea imediată a acizilor, de aceea, în cazurile trenante scade capacitatea de tamponare a sângelui. În faza a doua se modifică echilibrul sodiu-potasiu, iar în a treia fază excesul de acizi este depozitat la nivelul ţesutului conjunctiv şi a cartilagiilor.

Dacă organismul nu va fi nici mai departe în stare să le neutralizeze, aceste locuri de depozitare tranzitorie devin depozite definitive. În cele din urmă, pentru neutralizarea produselor acide va fi nevoie de eliberarea substanţelor minerale din oase, cartilagii şi dinţi. Iar substanţele toxice care rezultă din legarea acizilor, se depun în diferitele părţi ale organismului.

Dacă capacitatea de tamponare (puffer) a sângelui este depăşită, excesul de acizi se depune în ţesutul conjunctiv. Acesta se explică prin faptul că celulele ţesutului conjunctiv sunt mai masive şi mai rezistente la efectul nociv al substanţelor toxice. Ţesutul conjunctiv lax (mezenchimul) este unul dintre cele mai importante elemente de structură ale organismului: de fapt, el fece legătura între vasele sanguine şi celulele organismului.

Acest ţesut de susţinere şi tansport la un adult cântăreşte aproximativ 18 kg, deci poate fi privit ca şi cel mai voluminos organ al organismului. Capacitatea de preluare şi de neutralizare a ţesutului conjunctiv este aşadar foarte mare.  Cele mai multe îmbolnăviri cronice se asociază cu afectarea funcţiilor ţesutului conjunctiv, unde se produce depozitarea „substanţelor reziduale”.

De aceea, corpul produce lipide, pentru legarea acizilor şi pentru asigurarea procesului de autoapărare a organismul faţă de efectele dăunătoare ale acestora.

 

Dacă procesul de acidifiere privează organismul şi, mai ales, vasele sanguine de mineralele care intră în componenţa bazelor (calciu, potasiu, magneziu, zinc), acestea trebuiesc înlocuite ce alte substanţe de legătură. Astfel de substanţe sunt colesterolul şi lipidele. Organismul le foloseşte să astupe cu ele peretele fragilizat al vaselor sanguine. Colesterolul şi lipidele se pot acumula şi depune pe peretele arterelor, dând naştere la hipertensiune arterială, hipercolesterolemie şi produc scăderea rezistenţei vasculare. Când acizii sunt eliminaţi din organism prin detoxifiere, şi asigurăm aportul de substanţe nutritive esenţiale, tensiunea arterială şi nivelul de colesterol se normalizează. Acesta este un procedeu foarte simplu, care funcţionează.

 

Din cauza acestui proces de detoxifiere infarctul de miocard, cancerul sau hemoragia cerebrală, ca staţie finală, este precedat de obezitate, acuze articulare, reumatism, piroză (arsuri de stomac), oboseală cronică, eczeme sau orice alt simptom al acidifierii.

Boli produse de acidifiere

Aceste cauze stau la baza mai multor boli clinice. Astfel de boli asociate acidifierii sunt aftele (ulceraţiile mucoasei bucale), alergiile, artrita, artroza, celulita, osteoporoza, eczema, obezitatea şi perturbările de metabolism asociate, oboseala cronică, cariile dentare, anumite dereglări ale sistemului imunitar, boala de reflux, arsurile gastrice, febra musculară, înbătrânirea precoce, problemele unghiilor, ulcerul duodenal, cancerul, mirosul puternic al corpului, problemele legate de tensiunea arterială etc.

 

O serie de afecţiuni oto-rino-laringologice pot fi deasemenea enumerate:

secreţia otică crescută, inflamaţiile conductului auditiv, mâncărimile, otitele catarale simple, otoscleroza, scăderea acuităţii auditive, acufenele (zgomotele din urechi), vertijul (ameţeala), sindromul Meniere, alergiile, guturaiul, strănuturile, sinuzita, polipii nazali, sângerările nazale, acneea nazală (coşurile de pe nas), furunculii nazali, mâncărimile nasului, perturbările simţului olfactiv (de miros), tumori, angine (amigdalite), faringite, tuse, formarea de calculi salivari, formarea de tartru dentar, halena (mirosul neplăcut al gurii), sforăiala, candidoza bucală sau alte micoze, perturbările secreţiei salivare, senzaţia de „gât uscat”, de „mâncărime în gât”, de „nod în gât”, alterarea simţului gustativ, laringitele, disfonia (răguşeala), cefaleea (durerea de cap) etc.

În organismul acidifiat se înmulţesc paraziţii, bacteriile, viruşii, fungii (ciupercile, de ex. Candida), care, la rândul lor, produc şi ei acizi, şi îşi golesc substanţele reziduale în organismul nostru, înrăutăţind şi mai mult situaţia. Paraziţilor nu le place mediul alcalin, ei preferă numai pH-urile mai acide.

Ce avem de făcut?

Înţelepţii din antichitate spuneau: “medicus curat, natura sanat”, adică, natura vindecă, medicul face doar tratamentul. Nici ministerul sănătăţii, nici medicii sau medicamentele nu vor face în locul nostru exerciţiu fizic zilnic, nu se vor lăsa de fumat şi nu vor fi atenţi la alimentaţia noastră.

 

Posibilităţile noastre terapeutice sunt foarte diverse:

Modificarea alimentaţiei

Să consumăm mai multe alimente alcaline şi neutre. Aşa sunt zarzavaturile, fructele, cartofii, laptele nefiert, frişca, derivaţii de soia, gălbenuşul de ou, apa minerală, ceaiurile medicinale. Relativ neutri sunt: pâinea şi făinoasele din făină integrală, untul, seminţele, fasolea verde şi mazărea.

Trebuie scăzută cantitatea alimentelor acide sau producătoare de acizi. Se evită consumul de carne, cârnaţi, caşcaval, dulciuri, prăjituri, alcool, cafea, ceai negru, bere, miere sintetică.

Modificarea obiceiurilor alimentare:

Pentru că saliva are un pH alcalin, este foarte importantă alimentaţia liniştită, mestecarea eficientă şi amestecarea alimentelor cu saliva. Să consumăm cât mai puţine grăsimi, să nu mâncăm prea mult şi prea târziu. Trebuie evitat stressul şi ar fi nevoie de cât mai multă mişcare.

Consumarea preparatelor alcalinizante suplimentare. În cazul multor pacienţi dieta în sine nu mai este suficientă, sau evitarea factorilor agravanţi nu este posibilă. În aceste cazuri se poate recurge la folosirea de suplimenţi alimentari.

Recomandăm folosirea suplimenţilor nutritivi care sunt de origine naturală, asigură aportul necesar de baze şi leagă surplusul de acizi.